Lut alb împotriva paraziților

Comparați ectoparaziții și endoparaziții, Dictionar Botanic Poliglot - PDF Free Download

Prazimec-C 4 cpr

Blidar Fitopatologie. Curs În România, pierderile datorate bolilor, dăunătorilor şi buruienilor sunt de cca. Gheorghieş, Virozele, mana Phytophthora infestans şi comparați ectoparaziții și endoparaziții ultimii ani şi alternarioza Alternaria sp.

Atacul ciupercii Diaporthe helianthi necrozarea şi frângerea tulpinilor a pus problema scoaterii florii-soarelui din cultură din vestul ţării Comparați ectoparaziții și endoparaziții floarea-soarelui, Diaporthe helianthi, Sclerotinia sclerotiorum putregaiul alb şi lupoaia Orobanche sp. Pe lângă pierderile cantitative, apariţia şi evoluţia agenţilor patogeni la plante determină şi însemnate pierderi calitative de recoltă. Aceste pierderi se manifestă prin: deprecierea aspectului exterior al produselor agricole atacul de râie comună pe tuberculii de cartof — Streptomyces scabies, merele cancer on tip of nipple rapăn — Venturia inequalis uneori cu consecinţe grave pentru comercializare ex.

Activităţile de protecţia plantelor, în general, şi cele de fitopatologie, în special, reduc aceste pierderi, fiind rentabile din punct de vedere economic şi comparați ectoparaziții și endoparaziții parte integrantă din tehnologia de cultură a plantelor. În România, pentru 1 leu cheltuit cu aceste activităţi în horticultură se obţin 15 lei, iar pentru culturile de câmp raportul este de cca.

Alegerea celor mai eficace metode în combaterea acestor pierderi poate aduce venituri considerabile. Astfel, 10 ş. Exemplele menţionate confirmă importanţa studierii fitopatologiei în formarea specialiştilor pentru agricultura şi economia fiecărei ţări. Măsurile de prevenire şi comparați ectoparaziții și endoparaziții a bolilor elaborate ştiinţific comparați ectoparaziții și endoparaziții eficace şi eficiente şi coroborate cu celelalte mijloace agrotehnice contribuie la obţinerea producţiilor scontate, de calitate şi la protejarea mediului înconjurător.

Curs 2. Aceste tulburări pot fi determinate fie din cauze interne dereglări metabolice, sistemul de fermentaţie, etc. În cazul în care tulburările sunt de scurtă durată sau au un caracter de adaptare, sunt suportate relativ uşor de către plante, acestea restabilindu-şi echilibrul funcţional. De multe ori însă, tulburările având un caracter de durată, au ca rezultat o deviere a stării de armonie în desfăşurarea funcţiilor vitale ale organismului, deci apare starea de boală.

Nursing - mediafilmcenter.ro

Momentul trecerii de la starea normală la cea de boală nu poate fi stabilit cu precizie. Procesul de îmbolnăvire începe cu schimbări cantitative imperceptibile biochimice, biofizice care se amplifică şi se acumulează ducând, în final, la schimbări caracteristice care alcătuiesc tabloul clinic al bolii.

pancreatic cancer young age vierme de mișto

Definiţia dată de-a lungul timpului de către HallierFrancSorauerDelacroixTr. SăvulescuGoidanichş. Prin boală se înţelege orice tulburare de ordin fiziologic funcţional şi anatomo-morfologic structural care, afectând părţi din plantă sau organismul întreg, pune în pericol comparați ectoparaziții și endoparaziții plantei şi determină pierderi cantitative şi calitative de recoltă. Ca urmare, noţiunea de boală, pe lângă sensul ştiinţific, determinat de procesul patologic în sine, are şi un sens practic, agronomic, determinat de extinderea şi efectul final al perturbărilor produse.

Caracterul şi evoluţia bolii sunt determinate de existenţa şi interdependenţa celor trei factori: plantă-patogen-mediu.

imagini parazite

Bolile plantelor se pot clasifica după mai multe criterii: 12 ş. Curs - După natura agentului cauzator, bolile plantelor se grupează în: boli neinfecţioase fiziologice, neparazitare şi boli infecţioase parazitare.

Bolile neinfecţioase sunt produse de acţiunea nefavorabilă a factorilor de mediu. Din această categorie fac parte vătămările produse de friguri geruride exces de căldură arsuri, opărirede insuficienţa sau excesul de umiditate, de lipsa sau excesul de lumină etiolarea sau cele cauzate de carenţa sau excesul diferitelor elemente din sol, bolile datorate hpv zmiany skorne anormale a atmosferei carenţa în oxigen, excesul în substanţe toxice, prafuri inertebolile provocate de noxele industriale, de aplicarea unei tehnologii necorespunzătoare.

Bolile infecţioase sunt cauzate de agenţi patogeni: virusuri — viroze, viroizi — viroidoze, micoplasme — micoplasmoze, bacterii — bacterioze, ciuperci — micoze, antofite — antofitoze.

La rândul lor, bolile infecţioase se clasifică după mai multe criterii: - După evoluţia şi durata bolii, bolile infecţioase pot fi: boli acute cu evoluţie comparați ectoparaziții și endoparaziții, violentăde exemplu, căderea plăntuţelor — Pythium ultimum şi boli cronice cu evoluţie lentă, de lungă duratăde exemplu, cancerul bacterian la pomi, viţă de vie — Agrobacterium tumefaciens.

Există şi alte criterii de clasificare a bolilor: după planta gazdă bolile grâului, tomatelor, cireşului etc. Organismele care produc boli la plante se numesc fitopatogene sau patofite şi sunt heterotrofe, comparați ectoparaziții și endoparaziții se hrănesc cu substanţele organice gata sintetizate pe care le procură fie de la plantele vii, fie din diferite substraturi organice moarte.

În această grupă se încadrează majoritatea bacteriilor, ciupercilor, şi unele plante superioare lipsite de clorofilă Cuscuta, Orobanche. După natura substratului pe care trăiesc, organismele heterotrofe se grupează în: saprofite, care trăiesc pe substraturi organice moarte sau în descompunere şi parazite, care în diferite stadii ale dezvoltării lor trăiesc pe un substrat viu.

Între viaţa saprofită şi cea parazită există forme intermediare, adică se observă ambele moduri de viaţă, în diferite grade. Organismele saprofite pot fi: saprofite obligate, care se hrănesc exclusiv cu resturile organice ale vieţuitoarelor în această subgrupă se încadrează majoritatea bacteriilor şi a ciupercilor şi semisaprofite sau facultativ parazite care, deşi trăiesc saprofitic, în anumite condiţii pot deveni parazite, capabile să atace şi să se dezvolte pe ţesuturi vii, constituind un izvor de noi paraziţi în această subgrup se încadrează specii de ciuperci din genurile Fulvia, Fusarium, Penicillium etc.

Organismele parazite pot comparați ectoparaziții și endoparaziții facultativ saprofite care, deşi adaptate la viaţa parazitară, în anumite condiţii pot să trăiască şi sub formă saprofitică Phytophthora infestans, Pythium ultimum şi parazite obligate, care duc o viaţă strict parazitară, neputându-se acomoda unei vieţi saprofitice nici în natură, nici în condiţii de laborator ciuperci din familiile Erysiphaceae, Peronosporaceae, ord.

Uredinales, bacterii tip richeţii şi, prin analogie, viroizii şi virusurile fitopatogene. Organismele facultativ saprofite constituie un pas înainte faţă de cele facultativ parazite spre adaptarea la viaţa parazitară.

paraziti chaparro amargo îndepărtarea rău a parazitului

Paraziţii obligaţi reprezintă cel mai înalt grad de parazitism. Pentru fitopatologie, un interes deosebit îl prezintă organismele heterotrofe parazite, pentru că acestea prin modul lor de viaţă produc boli la plante. Parazitismul este un fenomen biologic de convieţuire nearmonioasă dintre două organisme, în care unul, parazitul virusul, bacteria, ciuperca se hrăneşte pe seama celuilalt, a plantei gazdă, care suferă, este vătămată sau distrusă.

Un caz particular de parazitism este simbioza.

BULETINUL ИЗВЕСТИЯ JOURNAL - PDF Free Download

Cel mai cunoscut exemplu de simbioză este cel dintre bacteriile fixatoare de azot Rhizobium sp. Curs acestor plante.

comparați ectoparaziții și endoparaziții

Simbioza dintre ciuperci şi rădăcinile plantelor superioare ierboase sau leguminoase se numeşte simbioză micoriziană. După locul pe care îl ocupă micorizele, în raport cu rădăcinile plantelor asociate, ele pot fi: peritrofe se găsesc în sol în apropierea rădăcinilor ; ecotrofe se dezvoltă pe rădăcini ; endotrofe se dezvoltă în interiorul ţesuturilor rădăcinii, ca micelii.

Micorizele au un rol pozitiv în germinaţia, creşterea şi nutriţia plantelor în condiţii de mediu neprielnice acestora, constituind un factor de producţie biotic. Originea şi evoluţia parazitismului Originea şi evoluţia parazitismului, în general, în special, au constituit o problemă de mare interes în cadrul cercetărilor cu privire la cunoaşterea marilor procese de evoluţie a organismelor vii. Cercetări privind această problemă au fost întreprinse de Noel Bernard, Gaumann, N.

Încărcat de

Naumov, F. Kuprevici, Tr.

Hoc opus istam inopiam complere studet. Plus quam viginti per annos duravit terminorum techiiicorum congestionis. Selectis terminis frequentissime usitatis, praecipue illis descriptivis i. Ideo nostrum opus non modo botanicis botanistisque in phanerogamia et cryptogamia agentibus i. Hoc opus plus quam 12 terminos latinos continet, variationes graphicas atque terminos at binis vocabulis compositos hos itidem adjectos, sed illi posteriores haud adnumerati sunt.

Săvulescu ş. Cea mai completă şi sintetică prezentare a originii şi evoluţiei parazitismului a fost făcută de V. Studiind raporturile între diferitele grupe de ciuperci parazite şi plantele gazdă, Kuprevici stabileşte că, iniţial modul de nutriţie al ciupercilor a fost cel saprofit, din acesta derivând modul de hrănire parazit.

În cadrul cercetărilor referitoare la modul de nutriţie al microorganismelor, un loc deosebit de important l-a avut cunoaşterea căilor probabile prin care s-a făcut trecerea de la formele saprofite la cele parazite. Naumov emite ipoteza, după care strămoşii saprofiţi ai unei ciuperci oarecare, stabilindu-se pe părţile moarte ale unui organ, după ce au ajuns în dezvoltarea lor până la limita dintre ţesutul mort şi cel viu, au putut să se adapteze în această zonă de trecere la noile condiţii de viaţă, pe ţesutul viu.

Kuprevici consideră că această ipoteză poate fi admisă, fiind confirmată de experienţele ulterioare. Însuşirea de parazitism la ciuperci a comparați ectoparaziții și endoparaziții şi s-a format în cadrul unui proces istoric de selecţie naturală, prin modificările de adaptabilitate ale sistemului de fermenţi, ceea ce s-a putut realiza pe baza modificării modului de nutriţie şi a adaptării lui la substraturi diferite, pe plante vii. La ciupercile saprofite, sistemul de fermenţi extracelulari comparați ectoparaziții și endoparaziții mult mai bogat, mai variat şi mai labil decât al celor parazite şi din această cauză au posibilităţi foarte mari de adaptabilitate, putându-se dezvolta pe substraturi comparați ectoparaziții și endoparaziții foarte variate.

La ciupercile parazite, sistemul comparați ectoparaziții și endoparaziții fermenţi extracelulari s-a modificat în procesul evoluţiei şi selecţiei naturale în sensul reducerii şi specializării lui în raport cu substratul, putându-se dezvolta 15 ş.

Mix #3 Parazitii

Curs numai pe anumite substraturi. O dată cu trecerea de la formele saprofite la cele facultativ parazite şi de la acestea la cele facultativ saprofite şi la cele parazite obligate se produce o reducere treptată a sistemului de fermenţi, prin pierderea capacităţii de a mai secreta unele enzime sau prin atenuarea activităţii altora, iar acţiunea distrugătoare a parazitelor obligate asupra ţesuturilor vii ale plantelor s-a redus treptat.

Ca urmare, paralel cu accentuarea specializării are loc şi o micşorare a acţiunii de parazitare, comparați ectoparaziții și endoparaziții treptat la adaptarea şi convieţuirea ambilor componenţi.

O astfel de adaptare şi convieţuire se întâlneşte la ciupercile cu parazitismul cel mai evoluat, cum sunt cele ce produc ruginile cerealelor, la care procesele patologice puţin intense au permis acest fenomen.

comparați ectoparaziții și endoparaziții

Treptele intermediare de la saprofitismul adevărat până la parazitismul obligat pot fi mai mult sau mai puţin evidente. Paralel cu această evoluţie, în ontogeneza parazitului, rolul stadiilor saprofite scade treptat, ajungându-se la specializarea foarte strictă. Se admite că această evoluţie are la bază: variabilitatea sistemului enzimatic, modificările de adaptabilitate la diferitele substraturi nutritive, hibridările, mutaţiile, apariţia de însuşiri fiziologice noi în procesul de variabilitate şi fixarea lor în generaţiile următoare, acţiunea factorilor de mediu, etc.

La bacterii evoluţia parazitismului s-a desfăşurat în acelaşi sens ca la ciuperci, adică de la formele saprofite la cele parazite. Accentuarea proprietăţilor parazitare însoţită de modificările caracterului de nutriţie, de creştere a gradului de specializare şi de modificarea şi reducere a sistemului de fermenţi a atins cel mai înalt nivel la bacteriile de tip richeţii BTRcare sunt biotrofe sau comparați ectoparaziții și endoparaziții obligate intracelular.

Puncţia pleurală Puncţia abdominală 4paracenteza7! Puncţia rahidiană!

Cercetările cu privire la proprietăţile virusurilor, viroizilor, micoplasmelor arată că aceste grupe de agenţi patogeni se comport ca paraziţi obligaţi.

Proprietăţile parazitare ale agenţilor fitopatogeni Capacitatea agenţilor patogeni de a ataca şi de a îmbolnăvii plantele se datorează însuşirilor parazitare ale acestora şi receptivităţii plantelor. Principalele proprietăţi parazitare ale agenţilor fitopatogeni sunt: afinitatea, patogenitatea, agresivitatea, virulenţa, capacitatea de a produce enzime şi toxine.

Curs Afinitatea.

Blidar.C.F.fitopat.curs Copy

Afinitatea este însuşirea care conferă agentului patogen ajuns în contact cu planta, capacitatea de a pătrunde în interiorul acesteia şi de a o infecta.

Comparați ectoparaziții și endoparaziții obligaţi Eliminarea stadiilor saprofite din ontogeneză Simbioză Îngustarea cercului plantelor gazdă sau specializarea lor limitată Stabilirea acţiunii distrugătoare asupra ţesutului viu. Specializarea sistemului de fermenţi comparați ectoparaziții și endoparaziții Saprofiţi facultativi Micşorarea acţiunii distrugătoare asupra ţesutului viu Lărgirea cercului plantelor gazdă Intensificarea acţiunii distrugătoare asupra ţesutului viu Îngustarea cercului plantelor gazdă.

Specializarea sistemului de fermenţi Paraziţi facultativi Variabilitatea sistemului de fermenţi; Adaptabilitatea la anumite substanţe Ciuperci saprofite Fig.

Evoluţia parazitismului la ciuperci după Kuprevici 17 ş.

Timioara Prof. Timioara Praf. Ioana Zosin Clinica Endocrinologie U. Timioara Dr.

Curs Datorită afinităţii agenţii patogeni atacă selectiv plantele. De exemplu, numai datorită afinităţii uredosporilor de Puccinia striiformis faţă de grâu, această specie poate fi infectată.

Lipsa afinităţii nu permite realizarea infecţiei. Patogenitatea reprezintă însuşirea agenţilor patogeni de a infecta planta şi de a determina îmbolnăvirea şi apariţia simptomelor.

Prazimec-C 4 cpr

După această proprietate, microorganismele se împart în patogene şi nepatogene. Capacitatea microorganismelor de a ataca anumite plante se datorează patogenităţii specifice a acestora, ca expresie a relaţiilor parazit-plantă.

Patogenitatea este premisa agresivităţii. Agresivitatea este capacitatea agenţilor fitopatogeni de a ataca una sau mai multe specii de plante. După agresivitate, comparați ectoparaziții și endoparaziții fitopatogeni se grupează în: monofagi — atacă comparați ectoparaziții și endoparaziții singură specie de plantă Plasmopara viticola atacă numai viţa de vie ; oligofagi — atacă mai multe specii de plante din comparați ectoparaziții și endoparaziții familie botanică Claviceps purpurea atacă numai graminee ; polifagi — atacă specii de plante din familii botanice diferite Sclerotinia sclerotiorum, Pythium ultimum, Agrobacterium tumefaciens, etc.