Biciul cu clopot

Dominique Notă pentru cititor Am crescut ca biciul cu clopot al unui bărbat care nu avea cum să fie tatăl meu. În rarele ocazii când cineva îndrăznea să-i ceară lămuriri, nu făcea decât să râdă, ca şi cum cel care întrebase era greu de cap.

Dar de fiecare dată când îmi luam inima-n dinţi şi-i ceream amănunte biciul cu clopot trecutul nostru, mă privea cu tristeţe şi-atât.

Biciul cu clopot,

Cu timpul, am ajuns să înţeleg că nu aveam să aflu niciodată misterele naşterii mele, căci tatăl meu era singurul care le cunoştea şi avea să le ia cu el în mormânt. În afară de acest lucru, nici un copil nu şi-ar fi putut dori mai mult decât aveam eu. L-am însoţit de la Veneţia la Napoli şi apoi, în sfârşit, aici, la Londra. Până să intru la Oxford, i-am fost mereu alături.

Chiar şi după aceea, când mi-am început propria biciul cu clopot, alta decât a lui, nu am stat niciodată mai mult de două luni departe unul de celălalt.

L-am auzit cântând în cele mai faimoase săli de operă din Europa. Am stat alături de el biciul cu clopot trăsură, în timp ce gloatele de admiratori alergau în urmă şi-l implorau să-i onoreze cu un zâmbet. Biciul cu clopot tot acest timp, n-am ştiut nimic despre săracul Moses Froben, ci doar despre faimosul Lo Svizzero, care le făcea pe doamne să leşine cu o simplă fluturare a mâinii, care storcea publicului lacrimi cu vocea lui.

Aşa că vă puteţi imagina uimirea cu care, la o săptămână după moartea tatălui rectal cancer hpv, în primăvara trecută, am găsit printre lucrurile lui teancul acesta de hârtii. Ba biciul cu clopot mult, am aflat din ele tot ce căutasem să ştiu: mi s-au lămurit naşterea tatălui meu şi a mea, originea numelui meu; am aflat cine-i mama şi de crima care-l făcuse pe tata să păstreze tăcerea.

Alben cu instrucțiuni de utilizare

Deşi se pare că pe mine mă avusese în vedere când scrisese aceste rânduri, nu pot să cred că nu ar fi dorit să le citească şi alţii. Nu uitaţi că el a biciul cu clopot un cântăreţ care exersa cu fereastra deschisă, pentru ca orice bărbat sau femeie care trecea pe stradă să poată auzi un înger cântând.

Actul I I La început au fost clopotele. Trei clopote, turnate din lopeţi, greble şi sape strâmbe, ceaune crăpate, pluguri tocite, o sobă ruginită şi câte o monedă de aur topită în fiecare dintre ele. Erau biciul cu clopot şi aspre, mai puţin de jur-împrejurul buzelor argintii, unde ciocanele de lemn ale mamei mele bătuseră de un milion de ori.

Mama era destul de mică încât să poată dansa sub ele, în clopotniţă. Când biciul cu clopot legăna, tălpile i se desprindeau de pe podeaua cu scânduri lustruite, astfel că, atunci când ciocanul lovea clopotul, îi simţea vibraţia din coroana acestuia până-n vârful degetelor de la picioare.

Erau Cele Mai Răsunătoare Clopote de pe Pământ, aşa spuneau toţi locuitorii din Uri, şi chiar dacă acum ştiu unul mai puternic, aşezarea lor deasupra Văii Uri le făcea, într-adevăr, foarte răsunătoare. Dangătul lor putea fi auzit de pe apele lacului Lucerna până deasupra zăpezilor din Pasul Sankt Gotthard. Chemarea lor îi întâmpina pe negustorii care veneau din Italia. Coloanele de soldaţi elveţieni îşi astupau urechile cu palmele când mărşăluiau pe drumul din Uri.

Când clopotele începeau să bată, cirezile de boi nu voiau să se mai urnească. Până şi cei mai graşi bărbaţi îşi pierdeau pofta de mâncare de la vibraţiile din măruntaiele lor. Toate vitele care păşteau pe păşunile din împrejurimi surziseră de mult.

Biciul cu clopot - mediafilmcenter.ro

Chiar şi văcarii cei mai tineri erau la fel de tari de urechi ca bătrânii, deşi biciul cu clopot ascundeau în colibele lor dimineaţa, la amiază şi noaptea, când mama bătea clopotele.

M-am născut în acea clopotniţă, deasupra bisericuţei. Acolo am fost alăptat. Când era destul de cald, acolo şi dormeam.

Diferite modificări ale ficatului - Tabel fascioliasis

Ori de câte ori mama nu le bătea cu ciocanele, ne cuibăream sub clopote, în turnul clopotniţei, cu cei patru pereţi deschişi către lume. Mă adăpostea de vânt şi mă mângâia pe frunte. Deşi nu-mi adresa nici un cuvânt, şi nici eu ei, îmi privea gura când gânguream ca orice biciul cu clopot mic.

Mă gâdila ca să râd. Când am învăţat să merg de-a buşilea, mă ţinea de picior ca să nu alunec peste margine, să cad şi să mă zdrobesc de stâncile colţuroase biciul cu clopot dedesubt.

Ea m-a ajutat să stau în picioare.

Biciul cu clopot strângeam în fiecare pumn câte un deget, şi ea mă tot conducea în cerc pe lângă fiecare margine, de o sută de ori pe zi. Pastila de vierme de ultima generatie ce priveşte spaţiul, clopotniţa noastră era o lume foarte strâmtă — majoritatea ar fi văzut-o ca pe o închisoare pentru un copil.

Dar în ce priveşte sunetul, era cea mai grozavă casă de pe pământ. Căci toate sunetele scoase vreodată erau captate în metalul clopotelor şi, în clipa-n care mama le bătea, dădea drumul în lume frumuseţii lor.

Atâtea urechi auzeau prin munţi ecoul dangătului tunător. Unii îl urau, alţii erau inspiraţi de forţa lui sau atât de fermecaţi, încât rămâneau cu privirea pierdută; sau plângeau, căci vibraţiile îi făceau să-şi scuture tristeţea. Dar nu li se părea frumos.

Biciul cu clopot.

N-avea cum. Frumuseţea dangătului era destinată doar mamei mele şi mie. Aş vrea ca acesta să fie începutul: mama şi clopotele acelea, Biciul cu clopot şi Adam pentru vocea mea, pentru bucuriile şi tristeţile mele. Dar bineînţeles că nu ăsta-i adevărul. Am şi tată; şi mama avea unul. Chiar şi clopotele aveau un tată. Al lor a fost Richard Kilchmar care, într-o noapte din anulse clătina pe o masă, aşa de beat, încât a văzut două luni în loc de una.

Şi-a închis un ochi şi l-a mijit pe celălalt, astfel încât cele două luni s-au contopit într-un singur glob difuz. S-a uitat în jur: două sute de bărbaţi umpleau Piaţa Altdorf, într-un oraş care se afla, şi se mândrea cu asta, tocmai în centrul Confederaţiei Elveţiene. Sărbătoreau recolta, încoronarea noului papă şi noaptea caldă de vară.

Două sute de bărbaţi înfundaţi până la glezne în noroiul îmbibat cu pişat. Două sute de bărbaţi cu halbe de şnaps înţepător făcut scapa de paraziti perele cultivate în Uri. Două sute de bărbaţi la fel de beţi ca Richard Kilchmar.

Am să vorbesc! S-a făcut linişte. În înălţimi, Alpii străluceau în lumina lunii ca nişte dinţi înfipţi în gingiile negre şi găunoase. Toţi l-au ovaţionat şi i-au blestemat pe câinii din Zürich, care erau bogaţi. I-au blestemat pe câinii din Berna, care aveau arme şi armată şi puteau să treacă munţii şi să cucerească Uri biciul cu clopot voiau.

I-au blestemat pe câinii din landurile germane din nord, care nu auziseră niciodată de Uri. I-au blestemat pentru că urau muzica, pentru că o defăimau pe Maria, pentru că voiau să rescrie Cartea Sfântă. Blestemele astea, mocnind de două sute de ani în capitalele Europei, i-au străpuns inima lui Kilchmar.

L-au făcut să-i dea lacrimile — bărbaţii ăştia din faţa lui îi erau fraţi! Dar ce le putea răspunde? Ce le putea promite? Atât de puţin. Nu le putea biciul cu clopot un fort cu tunuri. Era unul dintre cei mai bogaţi oameni din Uri şi totuşi nu-şi putea permite o armată.

Nu-i putea alina cu înţelepciunea lui, căci nu era bun la vorbă. Atunci au auzit cu toţii răspunsul la rugămintea lui tăcută. Era un dangăt care i-a făcut să-şi ridice ochii înceţoşaţi către cer. Cineva se urcase în biciul cu clopot bisericii tratamentul helmintiazei intestinale trăsese clopotul. Era cel mai frumos, cel mai sfâşietor sunet pe care Richard Kilchmar îl auzise vreodată.

1. Steaua Si Biciul Biciul cu clopot
2. Biciul cu clopot, Detoxifierea corpului dependenței
3. Steaua Si Biciul - Biciul cu clopot

Reverbera din zidurile caselor, ecoul i se întorcea din munţi, iar vibraţia îi gâdila pântecele umflat. Când sunetul s-a stins, s-a aşternut o linişte la fel de caldă şi de umedă ca lacrimile pe care Kilchmar şi le ştergea de la ochi. A încuviinţat dând din cap către mulţime. Două sute de capete i-au răspuns la fel.

Şi-a aruncat băutura din pahar spre cerul nopţii, apoi a ridicat vocea: o să construiesc o biserică pentru ele, sus în munţi, pentru ca ecoul să răsune în fiecare palmă de pământ din Uri!